Zeci de tineri din capitală au decis să se alăture vineri, 20 septembrie, Grevei Mondiale pentru climă, supranumită şi „Climate Strike”, lansată de o adolescentă suedeză. Ei s-au adunat la fosta cafenea “Guguţă”, unde au confecţionat pancarte pe care au scris diverse mesaje: „De ce am fi la şcoală dacă nu avem viitor?”, „Dacă nu acum, atunci când?”, „Planeta moare, ajutor!”.
Elena Vatamanu-Mărgineanu, elevă la Liceul „Spiru Haret”, afirmă că s-a alăturat acestei acţiuni mondiale pentru a-şi manifesta protestul faţă de schimbările climatice grave. „Dorim ca să ne arătăm nemulţumirea faţă guvernare, care nu întreprinde acţiuni concrete pentru a remedia problemele ecologice. Avem ca scop promovarea protecţiei climei şi asigurarea unui viitor prosper şi curat”.
Tânăra este de părere că schimbările mari încep cu paşi mici. „În şcoala mea deja au fost instalate tomberoane pentru sortarea celor trei tipuri de deşeuri — plastic, sticlă şi hârtie”.
O altă elevă, Ecaterina Botnariuc, este de părere că adulţii sunt mai puţin preocupaţi de problemele de mediu, copiii sunt cei care protestează.
„Familia mea nu crede în încălzirea globală. M-am alăturat acestui protest pentru a-mi face vocea auzită”, spune ea.
„Ne-am alăturat astăzi acestui protest paşnic, deloc grandios pentru că schimbarea vine de la noi. Putem începe pri
n excluderea paiurilor de plastic din uzul zilnic”, crede Xenia Chitoroagă, o altă participantă la protest.
Valeria Soltan a decis să reprezinte pe pancarta sa portretul Gretei Thunberg, iniţiatoare protestului mondial pentru climă.
„Ceea ce mă impresionează cel mai mult este că ea, la o vârstă atât de fragedă, a reuşit să mobilizeze un număr atât de mare de oameni la nivel global”.
Mişcarea Climate Strike, organizată în peste 160 de ţări a fost înfiinţată de Greta Thumberg, o adolescentă de 16 ani din Suedia. Aceasta a început protestul său motivând că suntem foarte aproape de o catastrofă ecologică la nivel mondial. Doar împreună putem opri dezastrul, iar schimbare vine de la fiecare din noi, crede ea.
Autor: Valentina Borodache
Acest material a fost realizat în cadrul Proiectului „Încurajarea tinerilor pentru a deveni cetățeni activi”, implementat de IREX Europe și AO „Centrul Media pentru Tineri”, cu susținerea financiară a Uniunii Europene. Opiniile exprimate în acest material nu reflectă neapărat punctul de vedere al Uniunii Europene.