Problemele comunitare apar frecvent în atenția presei și a administrației publice locale, iar cel mai mare impact acestea îl au asupra societății. Mai multe despre implicare și posibilitățile de soluționare a problemelor prin intermediul proiectelor au aflat 13 tineri cu necesități speciale în cadrul unei instruiri organizate de Centrul Media pentru Tineri.
Tinerii, în calitate de reprezentanți ai comunităților de unde provin au atras atenția asupra obstacolelor care le întimpină în fiecare zi, precum și asupra determinării lor de a lua decizii și a schimba lucrurile. Ana Budan, originară din Cahul, spune că vrea să se afirme și să să se implice acolo unde alții lasă mâinile în jos: „Vreau să rezolv problema accesibilității în instituțiile publice din comunitatea mea pentru simt că pot să o fac și știu că dacă nu o voi face eu acestea vor rămâne neschimbate”.
„Îmi doresc ca tinerilor să nu le fie frică să descopere lucruri frumoase, să fie optimiști, să gândească pozitiv și să aibă încredere în forțele proprii”, a fost mesajul lui Constantin Sili din Lăpușna, Hîncești, participant la sesiunea de instruire.
Formatorul Sergiu Gurău, președintele Asociației Eco-Răzeni, a ajutat tinerii să facă primii pași spre realizarea dorinței lor de a învăța să scrie proiecte. Sergiu are o experiență profesională bogată, ajutând mai bine de 5 ani tinerii cu nevoi speciale să dezvolte abilități de comunicare și socializare.
Participanții au menționat de ce este important să participe activ, să-și manifeste nemulțumirea atunci când problemele rămân fără atenție sau nesoluționate și să dea dovadă de implicare.
Evenimentul a fost desfășurat de Centrul Media pentru Tineri în cadrul proiectului Empowerment Youth Program, susținut financiar de IM Swedish Development Partner.