Școala noastră, Gimnaziul „Gheorghe Asachi” din s.Cucoara, are o istorie bogată. Deschisă în 1951, instituția şi-a desfăşurat activitatea în diferite sedii.
În anul 2000, prin intermediul proiectului FISM, o parte a Casei de Cultură a fost adaptată la şcoală.
În prezent, la gimnaziu suntem aproximativ 100 de elevi.
Pe lângă orele obligatorii, avem posibilitatea să frecventăm cercul de dansuri populare, cercul de muzică și anrenamentele sportive.
Pe parcursul anilor, școala noastră a fost absolvită de peste 65 de promoții.
Autori: Elevi ai Gimnaziului „Gheorghe Asachi”, satul Cucoara, raionul Cahul.
Acest material a fost realizat în cadrul Proiectului „Încurajarea tinerilor să devină cetățeni activi”, implementat de IREX Europe și AO „Centrul Media pentru Tineri”, cu susținerea financiară a Uniunii Europene. Opiniile exprimate în acest material nu reflectă neapărat punctul de vedere al Uniunii Europene.