Elevele din Gimnaziul Ursoaia au posibilitatea să capete abilități de cusătoreasă și coafeză în cadrul unor cursuri opționale, organizate de către adminstrația școlii în parteneriat cu Asociația Pro Moldova Social.
De fapt, ideea a venit din partea unui cetățean german, al cărui tată a fost îngropat în satul Ursoaia, în timpul Celui de-al Doilea Război Mondial. În semn de recunoștință față de locuitorii satului care au grijă de mormântul tatălui, acesta a decis să susțină diferite proiecte în localitate.
Atelierul unde au loc cursurile a fost amenajat în totalitate de către acesta, fiind puse la dispoziție și materiale cu care lucrează elevele. Astfel, anual, 7 – 10 tinere absolvesc cursurile.
Acest material a fost realizat în cadrul Proiectului „Încurajarea tinerilor să devină cetățeni activi”, implementat de IREX Europe și AO „Centrul Media pentru Tineri”, cu susținerea financiară a Uniunii Europene. Opiniile exprimate în acest material nu reflectă neapărat punctul de vedere al Uniunii Europene