Voleiul este un sport practicat atât de tineri, precum și de adulți – ca hobby sau ca sport practicat la școală. Puțini știu că voleiul a fost creat înainte de anii 1900, mai exact – în anul 1895, de către William G. Morgan. Prima minge pentru volei a fost realizată în 1900, iar prima țară care a preluat voleiul ca sport, după Statele Unite ale Americii, a fost Canada. În anul 2021, la sudul Republicii Moldova, în satul Cioc-Maidan din UTA Găgăuzia am cunoscut o echipă de tineri pasionați de volei și entuziasmați de fiecare antrenament.
Foto simbol: Google.com
Acest produs este un exercițiu de activism civic și jurnalism cetățenesc, prin care tinerii învață să se exprime cu privire la problemele sau succesele comunității din care fac parte.
Articol realizat în cadrul atelierelor de jurnalism cetățenesc, organizate de Centrul Media pentru Tineri în proiectul „Dezvoltarea gândirii critice în rândul tinerilor și sporirea gradului de participare la nivel local”, finanțat de Uniunea Europeană și Fundația Konrad Adenauer, prin intermediul Programului de granturi Dezvoltarea societății civile la nivel local în Republica Moldova.
Această publicație a fost realizată cu sprijinul financiar al Uniunii Europene. Conținutul său este responsabilitatea exclusivă a proiectului „Dezvoltarea gândirii critice în rândul tinerilor și sporirea gradului de participare la nivel local” și nu reflectă neapărat punctele de vedere ale Uniunii Europene.