Pe data de 1 februarie, luni, cei 240 de elevi din cadrul LT „Dimitrie Cantemir” își vor alege președinta care urmează să-i reprezinte pe durata unui an. Este pentru prima dată când, pentru funcția de președintă a Consiliului Elevilor, candidează trei fete.
Necesitatea alegerii unei persoane în funcția de președinte a fost anunțată în cadrul ședinței Consiliului Elevilor, la începutul anului. Ulterior, un anunț cu privire la alegeri a fost plasat pe holul instituției de învățământ, astfel, fiecare elev a avut posibilitatea să se informeze și să participe la concurs.
În final, în urma depunerii dosarelor la biroul electoral, au fost înregistrate trei candidate. Fiecare concurentă și-a realizat un program de activitate pentru viitorul mandat și l-a prezentat în fiecare clasă. Cele trei tinere sunt eleve în clasele a X-a și a XI-a.
„Doresc să devin promotoare a noilor proiecte și a evenimentelor care vor fi organizate în acest liceu. De asemenea, doresc să fiu cea care reprezintă dorințele și cerințele colegilor mei”, a spus Daniela Bognibov, candidată și elevă în clasa a X-a C.
„Doresc să fiu președintă a Consiliului Elevilor pentru că vreau o schimbare în liceul nostru. Vreau să desfășor mai multe activități, care să îndeplinească dorințele elevilor. Sunt o persoană responsabilă, perseverentă și ambițioasă”, a zis Dana Bolocan, elevă în clasa a XI-a B.
„Consider că părerea fiecărui elev din liceu merită să fie auzită și ascultată. Liceul trebuie să iasă din această perioadă de anonimat și vreau să ne facem auziți la nivel de țară”, a susținut Nadejda Barbarov, elevă în clasa a XI-a C.
La sfârșitul lunii ianuarie, biroul electoral a pregătit buletinele de vot și urnele. Pentru corectitudine în procesul de desfășurarea a alegerilor a fost formată o comisie electorală. În ziua alegerilor, fiecare elev se va înregistra și va primi câte un buletinul de vot. Alegătorii vor merge în cabina de vot și vor selecta candidata favorită.
UPDATE: Alegerea președintei Consiliului Elevilor de la LT „D. Cantemir”, din orașul Cantemir, s-a desfășurat fără incidente. În urma numărării voturilor, comisia electorală din cadrul liceului a anunțat că Dana Bolocan este câștigătoarea.
Autoare: Marina Doina, Cristina Balan.
Fotograf: Serghei Bagrin.
Acest articol este un exercițiu de activism civic și jurnalism cetățenesc, prin care tinerii învață să se exprime cu privire la problemele sau succesele comunității din care fac parte.
Articol realizat în cadrul atelierelor de jurnalism cetățenesc, organizate de Centrul Media pentru Tineri în proiectul „Dezvoltarea gândirii critice în rândul tinerilor și sporirea gradului de participare la nivel local”, finanțat de Uniunea Europeană și Fundația Konrad Adenauer, prin intermediul Programului de granturi Dezvoltarea societății civile la nivel local în Republica Moldova.
Această publicație a fost realizată cu sprijinul financiar al Uniunii Europene. Conținutul său este responsabilitatea exclusivă a proiectului „Dezvoltarea gândirii critice în rândul tinerilor și sporirea gradului de participare la nivel local” și nu reflectă neapărat punctele de vedere ale Uniunii Europene.