Chiar dacă învață într-o școală renovată după standardele moderne, tinerii de la LT „Silvian Lucaci”, din Costești, Rîșcani, își doresc să fie făcute schimbări și în sistemul de învățământ.
Ce își doresc mai exact, vedeți în articol.
„Eu cred că ar fi mai bine pe lângă disciplinele şcolare introduse în curriculum să se desfăşoare şi ore de psihologie, traininguri, activităţi care vor aborda teme din viaţa cotidiană, lecţii pentru dezvoltarea noastră personală; ore care pot avea un impact foarte important în luarea deciziilor noastre în viitor”, spune Anastasia, elevă în clasa a 9 B.
„După părerea mea unele discipline cum ar fi fizica, chimia, biologia ar fi mai atractive, iar elevii vor asimila informaţia mai uşor, dacă se va combina teoria cu practica, a spus Tatiana, elevă în clasa a 10 B.
„În opinia mea toate disciplinele şcolare sunt importante, însa noi învăţăm prea mult material inutil. De exemplu, recent la noi în liceu a venit un profesor din Franţa, care ne-a ţinut o lecţie despre sistemul de învăţământ francez şi cel român. El ne-a demonstrat că noi studiem mult material despre ţările străine, uneori neştiind chiar istoria ţării noastre. În concluzie, cred că curriculumul şcolar trebuie ajustat”, zice Cătălina, elevă în clasa a 10 B.
„Eu cred că în sistemul nostru de învăţământ se pune foarte mult accent pe memorare , dar nu pe gândire logică. În concluzie, cred că trebuie să se pună mai mult accent pe activităţile care dezvoltă gândirea logică”, spune Marilena, elevă în clasa a 10 a „B”.
„Ne este impus să învăţăm toată materia şcolară, indiferent dacă ne este folositoare sau nu. Cred că elevii ar trebui să aibă libera alegere de a decide ceea ce vor să studieze şi să se dezvolte în acest domeniu”, zice Cătălina Covali, elevă în clasa a 10 B.
„Eu cred că ar să trebui să petrecem 2-3 ore la şcoală în plus, în schimbul anulării temei pentru acasă,pentru ca elevii să petreacă mai mult timp cu familia,prietenii, să ne rămână mai mult timp liber pentru ocupaţiile preferate.” , a spus Vlad, elev in clasa a 11 a „B”.
Autori: Elevi ai Liceului Teoretic „Silvian Lucaci”, din Costești, Rîșcani.
Acest material a fost realizat în cadrul Proiectului „Încurajarea tinerilor pentru a deveni cetățeni activi”, implementat de IREX Europe și AO „Centrul Media pentru Tineri”, cu susținerea financiară a Uniunii Europene. Opiniile exprimate în acest material nu reflectă neapărat punctul de vedere al Uniunii Europene.