Bună ziua, dragi telespectatori ai emisiunii „Trăiesc în Moldova” și bine v-am găsit la o retrospectivă inedită, alături de patru invitați deosebiți. Astăzi, alături de mine, veți privi dintr-un alt unghi, la ce se petrece în țara noastră…
– COPILĂRIE, relatează-ne, te rog, cum ai fost tu? Ce clipe au rămas păstrate în biblioteca amintirilor?
– Ah, ce repede m-am risipit! Am zburat lin, dar grațios, precum umbreluțele de păpădie, la apusul soarelui. Faptul că nu sunt apreciată la timp și, apoi, dorită când nu mai sunt, mă dezamăgește și mă emoționează, în același timp. Lacrimile mele… sunt amintirile. Câteodată, dulci ca gemurile făcute de bunici, atunci când totul fusese altfel: telefoanele erau priveliștile din Moldova: dealuri, câmpii, livezi, pictate cu aur, de razele soarelui. Adevăratele comori le reprezentau speranțele camuflate în reverii, nu în dorințe materiale. Jocul preferat rămânea de-a v-ați ascunselea, când nu-i găseam pe Amărăciune, Stres și Necaz. Ne consideram cei mai bogați, banii noștri fiind toate frunzele de pe copaci. Le număram fără epuizare, căci energia pe care o aveam, era alimentată de visurile noastre de a cumpăra veșnicia acelor clipe.
Acum, sunt o poezie scurtă. De dor.
fotografie simbol
– ADOLESCENȚĂ, care e povestea ta? Cu ce probleme te-ai confruntat? Ce semnificație ai tu, în inimile tinerilor?
– Eu sunt cea care are parte de zborul controlat al libertății. Alegerile mele sunt limitate. Creativitatea e infinită, dar, uneori, nu o găsesc, pentru că o caut la adrese greșite, vizitând Plagiatul. Sunt bombardată cu afirmații precum „Tinerii sunt viitorul țării”, când, de fapt, sunt și prezentul. Însă, din păcate, cuvântulului „acum”, treptat, i s-a șters din farmec, devenind un galben spălăcit, ars de speranțele false și demagogia unor oameni. M-am confruntat cu indiferența, atitudinea neserioasă și privirile deznădejdii și a neîncrederii celorlalți față de mine. Totuși, m-aș auto-amăgi dacă aș spune că sunt împânzită doar de probleme.
Îmbrățișările scurte, dar feerice ale libertății, conexiunile speciale pe care le-am creat în această perioadă, momentele în care iubirea a încetat să fie o noțiune, transformându-se în realitate, reprezintă capodoperele făurite de timp.
Acum, sunt o fântână, de unde izvorăsc mii de idei, visuri și capacități, care, de multe ori, nu ajung să fie scoase la lumina reflectoarelor realității și ale oportunităților.
fotografie simbol
– MATURITATE, cum se scurge nisipul din clepsidra ta? Ce frământări și dureri ai? Cum e traiul în Moldova?
– Fiind plecată atât de multe ori în străinătate, pribegind prin diferite colțuri ale lumi, nici nu mai știu unde-mi e clepsidra. Timpul a devenit incert, cețos… Însă, durerile rămân imprimate în cuget și în suflet. Neavând posibilități de angajare în câmpul muncii, în Republica Moldova, salariul fiind atât de mic, soarta m-a determinat să lucrez după hotare, departe de copii, rude și persoane dragi. Departe de casă, de rădăcini, de tradiții… Doare și plâng mult. Lacrimile mele se transformă într-un ocean al suferinței. Colacul meu de salvare este idealul de a mă întoarce pentru totdeauna și speranța readucerii zâmbetului prosperității Moldovei. Uneori, sunt învăluită în propria durere, în propria teamă. Întrevederile pe Skype nu se compară cu mângăierile unui mame, așa precum piciorușele albinelor ating petalele florilor. Nici toate ciocolatele Kinder la un loc, nici bunătățile aduse din alte țări, nu au o însemnătate atât de mare, precum bucatele noastre tradiționale: zeama, friptura, plăcintele gătite de mâinile blânde ale mamei sau ale bunicii. Știu că țara noastră e recunoscută la nivel internațional, pentru vinurile ei. De fapt, Moldova nu e doar despre vinurile și bucatele ei, ci, în primul rând, despre oameni. Provenind dintr-un neam atât de muncitor, ospitalieri, cu o istorie lungă și fascinantă, cu personalități marcante, care ne-au dus faima în lume, ca: Maria Cebotari, Maria Bieșu, Eugen Doga, Tatiana Țîbuleac și mulți alții, sufletul îmi saltă de mândrie.
Traiul în Moldova e ca un vis scurt, frumos, când ai cu ce să te întreții, când banii sunt o necesitate satisfăcută, nu o bătaie de cap. Păcat că, totodată, oamenii din Moldova nu au în sânge cum să gestioneze corect și eficient banii și că așteptăm „marea schimbare” de la politicieni, când, de fapt, ar trebui, mai întâi de toate, să ne uităm în oglindă, de acolo ar fi bine să fluturăm steagul pe care scrie „Start” și să modificăm puțin felul de a vedea lumea.
– SENECTUTE, cum e să trăiești în Moldova? Ce te dezamăgește? Cum ți se pare societatea din țara noatră? Ce ar trebuie să schimbăm?
– Pensii mizere, e sărăcie, muncim o viață întreagă și trăim din te miri ce. Câteodată, am impresia că statul crede că putem viețui cu o coajă de pâine și cu promisiunile lor. Numai tehnologiile evoluează, noi, oamenii – degradăm. Vizitele atât de rare ale familiei, pustietatea satelor, progresul țării, cu viteza melcului, mă dezamăgesc enorm. Numai când văd că trece un copil pe drum și dă binețe, simt că sunt cuprinsă de o energie deosebită, parcă întineresc. Problemele în Moldova sunt cărunte, de ce crezi că așa îmi este și părul?
fotogradie simbol
Ceea ce trebuie să schimbăm este atitudinea noastră. Să înlocuim, din când în când, telefoanele și tehnologiile cu obicte culturale, căci „O carte ne cere să mergem noi la ea. Un ecran… – nu. Cartea ne obligă să călătorim, televiziunea – să rămânem gură-cască” (Rui Zink). Dacă o să fim informați corect, dacă o să gândim critic și vom filtra informația, nu vom mai crede în minciunile altora. Să nu uităm că faptele răsună mai tare decât cuvintele. Așa e de dorit să continuăm, trecând la acțiune. Nu e destul să trăiești în Moldova, trebuie să muncești, să reziști și să acționezi în folosul țării.
Acum, sunt o secundă. Prețuiesc tot ce am…
Autoare: Daniela Simion
Material premiat cu locul III la categoria Text, în cadrul concursului Naţional Premiul Media pentru Tineri.
