Orașul Căinari este o localitate foarte mică, dar pe care o iubim și ne dorim să se dezvolte și să prospere. În timp ce autoritățile locale și unii locuitori ai orașului fac lucruri frumoase, încercând să schimbe imaginea localității noastre, alții le distrug. O realitate tristă, din păcate.
Cu efortul comun al Primăriei și al unor locuitori, a fost amenajată intrarea în localitate, unde a fost amplasat un monument, flori și diferite elemente decorative.
Centrul orașului a prins o altă viață după ce au fost amplasate felinare, arbuști decorativi și un monument. Au fost iluminate străzile și au fost amenajate câteva parcuri.
Din păcate, o parte din locuitorii orașului nu prețuiesc lucrurile bune care au fost făcute. Ba mai mult, le distrug.
În mai puțin de doi ani, terenul de fotbal din localitate a fost reparat de două ori. Răufăcătorii își continuă „munca” și nu se lasă bătuți, distrugându-l de fiecare dată.
Felinarele care au fost instalate în centrul orașului în luna noiembrie au fost stricate la doar două luni distanță.
Aceeași situație este și cu parcul pentru copii. Două dintre scrâncioburile de acolo au fost stricate.
Noi, tinerii din orașul Căinari, nu înțelegem nepăsarea acestor persoane care distrug orice lucru frumos de la noi din localitate. Venim cu un apel către locuitorii orașului să prețuiască munca depusă și să nu distrugă măcar puținul ce a fost făcut până acum.
Autori: Iorgu Mihaela, Belibou Petru, Bargan Gabriela, Peca Mihaela, Rusu Igor, elevi ai Liceului Teoretic „Alexei Mateevici”, orașul Căinari.
Acest material a fost realizat în cadrul Proiectului „Încurajarea tinerilor să devină cetățeni activi”, implementat de IREX Europe și AO „Centrul Media pentru Tineri”, cu susținerea financiară a Uniunii Europene. Opiniile exprimate în acest material nu reflectă neapărat punctul de vedere al Uniunii Europene.