Patru băieți și cinci fete, din diverse regiuni ale țării, vor promova educația media pe rețelele sociale, într-un mod interactiv, pe înțelesul colegilor, prietenilor lor. Inițiativa face parte dintr-o campanie online, lansată la începutul lunii aprilie 2020, care are scopul de a informa elevii despre avantajele alegerii, la școală, a cursului opțional „Educație pentru Media”. Cei nouă tineri vor fi ghidați de trei organizații partenere, implicate în desfășurarea campaniei online – Centrul Media pentru Tineri, Centrul de educație nonformală „Diversitate” și platforma Tuk.md.
În contextul situație create de COVID – 19, echipa de tineri și organizațiile partenere au început să muncească asupra campaniei, la distanță, organizând ședințe de lucru online. În această perioadă, unii dintre tineri au publicat, deja, primele postări despre educație media.
„Scopul acestei inițiative este dezvoltarea abilităților în rândul acestor tineri, implicarea lor în promovarea cursului opțional Educație pentru media și cultivarea deprinderilor de gândire critică. Ei sunt potențiali influenceri care, prin comunicare eficientă cu colegii de clasă și ghidați de organizații partenere, vor implementa o campanie de promovare a educației media în Moldova”, precizează Ludmila Corlăteanu, coordonatoarea programului Deutsche Welle Akademie în Republica Moldova.
Cei nouă tineri, implicați în campania online, au descoperit educația media în cadrul unor instruiri sau școli de vară cu același subiect. Ei au înțeles, din propria experiență, că orice tânăr are nevoie de instrumentele, aplicațiile și informația pe care le oferă #educatiamedia – pentru a se simți în siguranță, pentru a fi informați și a dezvolta competențe multimedia.
„Sunt încântată că am posibilitatea să le vorbesc și altor tineri despre importanța educație media în viața noastră și, mai ales, de ce este important să optăm pentru ea – disciplină opțională”, afirmă Tatiana, tânăra care a ales să se implice în campanie.
„Am ales să mă implic în acest proiect, deoarece vreau să cunosc și mai multe despre educația media. Îmi doresc ca și prietenii, tinerii care mă urmăresc pe social media, să afle de ce este important să ne informăm din surse sigure și de ce este util să cunoaștem despre siguranța online”, spune Daniel, alt tânăr implicat.
Ei sunt tinerii de la care vei afla mai multe despre educație media:
- Daniel – Instagram
- Victor – Instagram
- Alexandru – Instagram
- Uliana – Instagram
- Elena – Instagram
- Andreea – Instagram
- Tatiana – Instagram
- Diana – Instagram
- Mihail – Instagram
Cu ocazia Zilei Mondiale a Libertății Presei, marcată pe 3 mai, tinerii au realizat diverse filmulețe și mesaje despre cum văd ei libertatea de exprimare și libertatea presei. Mesajele sunt publicate pe paginile lor de Instagram sau Facebook. Dacă ești curios să afli mai multe, caută #media10tion.
Campania de promovare a educație media și a disciplinei opționale, cu ajutorul tinerilor influenceri, se va desfășura în Republica Moldova pe parcursul următorilor trei ani, din 2020 până în 2023.
Educația media este disciplina care dezvoltă în rândul tinerilor abilități de analiză și gândire critică față de mesajele transmise de media, capacitatea de a discerne între o informație veridică și una manipulatoare, de a lua decizii și de a acționa în cunoștință de cauză.
În școlile din țară, Educație pentru media este instrodusă ca disciplină opțională la treapta primară, gimnazială și liceală. Succesul acestor reușite se atribuie unei alte organizații partenere DW Akademie în Moldova – Centrul pentru Jurnalism Independent. Vezi și platforma mediacritica.md.
Activitatea este realizată în cadrul proiectului „Consolidarea competențelor de educație media”, cu susținerea Deutsche Welle Akademie
și finanțat de Ministerul Federal pentru Cooperare Economică și Dezvoltare din Germania (BMZ).