Ana Maria și Iuliana* (prenume modificat) sunt două adolescente care locuiesc în diferite regiuni ale țării, au câte 17 ani, dar cu o viață total diferită. În timp ce Ana-Maria este membră a unei rețele de tineri și a obținut titlul „Cea mai activă voluntară” în 2018, Iuliana își crește copilul de un an, adesea supusă violenței și abuzului psihologic.
„Căsătoria, la fel ca alte lucruri în viață, trebuie planificate”
Ana-Maria Odobescu este o tânără de 17 ani, din satul Cuizăuca, Rezina. Familia îi susține visurile, iată de ce Ana-Maria este mereu implicată în diverse activități. Prima experiență de voluntariat ține de Consiliul Consultativ al Copiilor, unde a învățat ce înseamnă opinie și cum să o exprime în public. A urmat activitatea în cadrul Y-PEER Moldova, o rețea de tineri susținută de Fondul ONU pentru populație (UNFPA), care informează semenii despre modul de viață sănătos prin educația de la egal la egal.
La școală este la fel de activă, fiind președinta Consiliului Elevilor din liceu. După lecții, merge acasă. Fiindcă părinții sunt la serviciu, Ana-Maria pregătește prânzul împreună cu sora mai mare, după care ele fac curat și se apucă de teme.
„Chiar dacă pregătirile pentru instruirile din weekend îmi iau mult timp și mă culc târziu în fiecare zi, bateriile mele sunt pline de energie, deoarece fac ceea ce-mi place și simt că mă dezvolt”, spune tânăra.
Ana-Maria dorește să absolve liceul și să meargă la facultate. Se va căsători mai târziu și copii ar vrea să aibă mai târziu, deoarece, crede ea, educația este mai importantă la vârsta adolescenței.
“Sigur, căsătoria trebuie planificată, la fel ca și alte lucruri în viață. Eu mă voi căsători atunci când voi găsi persoana potrivită. La sigur nu voi tolera violența de orice tip în căsnicie, iar decizia de a avea copii va fi a ambilor”.
Adolescenta crede că viitorul fetelor și al femeilor în țara noastră depind de mai mulți factori decisivi, cum ar fi familia, școala și societatea. Toți acești factori însă nu ar conta atât de mult, dacă însele fetele ar dori să se dezvolte.
„Nu a fost alegerea mea”
Iuliana*, la fel ca Ana-Maria, are 17 ani, însă la această vârstă activitățile și preocupările sale sunt cu totul diferite. Își aduce aminte cum trebuia să muncească de mică pentru a câștiga un ban: „Lucram la fabrica de pui. Am mințit că am 15 ani, când, de fapt, aveam 10”. Mama s-a recăsătorit și nu s-a arătat prea interesată de viața ei, în timp ce tatăl a plecat peste hotare.
Lipsa informației în familie și la școală, la fel și frica de a spune „Nu” într-o relație, au împins-o în situația când s-a pomenit însărcinată. Partenerul ei era cu patru ani mai mare decât ea. A ascuns cât de mult a putut, de rușine, frică, emoții, dar a continuat să meargă la școală, reușind să absolve gimnaziul. Acum are un băiețel perfect sănătos pe care îl crește cu grijă. Spune că iubește copiii foarte mult și este bucuroasă, însă, dacă ar da timpul înapoi, ar proceda altfel:
„Nu a fost alegerea mea. Aveam alte visuri. Mă gândeam să învăț, să fiu independentă. Voiam un copil, dar mai târziu, când să am cu ce-l crește. Nu m-am gândit niciodată că voi deveni mamă la 15 ani. De multe ori mă gândesc că, dacă aveam un sprijin în familie sau în altă parte, poate nu ajungeam în situația asta”.
Acum locuiește împreună cu tatăl copilului și familia sa. Gătește, spală și are grijă de tatăl bolnav al partenerului. Chiar și să iasă la magazin se teme, deoarece trebuie să-și anunțe din timp familia în care trăiește. Rabdă violența, deoarece nu are unde se duce… un cerc vicios pe care nu știe cum să-l rupă, deși ar vrea să schimbe ceva: „Cel mai mare vis al meu este să am o profesie și să mă pot întreține singură, pe mine și pe copil”.
Drepturile și sănătatea reproductivă a femeilor – o agendă neîncheiată
UNFPA împlinește 50 de ani. Totodată, în 2019 se împlinesc 25 de ani de când 179 de Guverne din întreaga lume, inclusiv din Republica Moldova, și-au luat angajamentul la Conferința Internațională pentru Populație și Dezvoltare de la Cairo (ICPD) să asigure drepturile reproductive pentru toate persoanele și să ofere tinerilor șanse egale pentru dezvoltare.
„Dacă privim înapoi, vedem că multe dintre acele angajamente au rămas nerealizate. Istoriile de mai sus ne demonstrează că visurile și potențialul fetelor sunt aceleași, dar, din cauza circumstanțelor, viața și viitorul lor este diferit. Dacă ne dorim ca toate fetele și femeile din Moldova să poată decide să aibă copii prin alegere, nu din întâmplare, să trăiască o viață demnă și lipsită de abuzuri, atunci ar trebui să le susținem de la o vârstă fragedă și să investim astăzi în educația și sănătatea lor”, spune Natalia Plugaru, Reprezentantă adjunctă UNFPA.
În Moldova locuiesc astăzi peste 110 mii de adolescente cu vârsta de 14-19 ani. De Ziua Internațională a Femeilor, UNFPA face un apel către toți partenerii de a spori investițiile în educația pentru sănătate și participarea tinerilor, la o vârstă critică pentru dezvoltarea lor, astfel încât fetele și băieții, mai ales cei din medii vulnerabile, să fie informați și să poată face alegeri corecte pentru a-și crea acel viitor pe care și-l doresc cu adevărat.