În vacanța de toamnă, Centrul Media pentru Tineri a lansat Digital Media Bootcamp, activitate care a implicat 30 de tineri din nordul Republicii Moldova, cu scopul de a-i alfabetiza media și a sprijini formarea lor în calitate de consumatori și creatori de conținut mai informați și mai responsabili. La această primă ediție a bootcamp-ului, participanții din localitățile Balatina, Pelinia, Chetrosu, Șuri, Călinești și Risipeni au petrecut patru zile intense, învățând cum să navigheze cu încredere în mediul digital și cum să creeze conținut de calitate.
Ce au învățat tinerii participanți?
De-a lungul atelierelor participanții au explorat mai multe module informative și ateliere practice:
1. Recunoașterea știrilor false și impactul campaniilor de Fake News. Tinerii au învățat să distingă între sursele de încredere și cele dezinformative și să înțeleagă cum se propagă fake news-urile pe rețelele de socializare. Aceste cunoștințe îi vor ajuta să evite capcanele dezinformării și să contribuie la o comunitate digitală mai bine informată.
2. Puterea imaginilor și a videourilor în comunicarea mesajelor. În cadrul sesiunilor despre media vizuală, participanții au învățat cum să utilizeze fotografiile și videoclipurile pentru a transmite informații corecte și de impact, fiind totodată conștienți de rolul imaginilor în procesul de informare versus dezinformare și manipularea percepțiilor.
3. Utilizarea aplicațiilor de inteligență artificială (AI), în special ChatGPT, Claude și alte instrumente similare, pentru a crea și personaliza conținut online. Cu sprijinul trainerului Denis Zacon, participanții au explorat cum pot personaliza și formula prompturi eficiente, descoperind un mod practic și inovator de a genera conținut. Denis a subliniat importanța adoptării inteligenței artificiale în viețile tinerilor, considerând-o un atu valoros pentru competențele lor digitale și dezvoltarea lor generală.
Una dintre participante, Costaș Anghelina, a mărturisit că: „Participarea la Digital Media Bootcamp a fost o experiență cu totul nouă pentru mine. Am învățat cât de ușor pot fi manipulate informațiile pe internet și cât este de important să-mi aleg cu grijă sursele din care mă informez. Mi-a plăcut mult partea despre inteligența artificială, pentru că acum știu cum să folosesc ChatGPT, Claude și alte instrumente pentru a crea conținut în mod creativ și responsabil. Bootcampul nu doar că mi-a schimbat perspectiva asupra știrilor și informației promovate pe rețelele sociale, dar m-a și inspirat să împărtășesc ceea ce am învățat cu prietenii mei.”
După patru zile de informare, interacțiune și socializare, cei 30 de participanți au plecat acasă cu noi cunoștințe și abilități, și o perspectivă asupra consumului de media. Digital Media Bootcamp este un pas important pentru tinerii participanți în alfabetizarea media, dar și în procesul de creare de conținut.
Abordarea Centrului Media pentru Tineri în procesul de alfabetizare media a tinerilor poartă un caracter interactiv, participativ şi experienţial, care dezvoltă mai multe tipuri de competenţe și stimulează gândirea critică și creativitatea.
„Digital Media Bootcamp este prima activitate, cu implicarea tinerilor, în cadrul proiectului „Inițiativa de educație media și informațională (MILI) în Moldova”, iar în luna decembrie 2024 și în anul 2025 mai urmează altele trei. În total vor fi implicați 120 de tineri din 22 de localități din Nordul Moldovei.”, a ținut să precizeze Natalia Strogoteanu, coordonatoarea Programului de educație media de la CMT.
Acest proiect este implementat de către DVV International în parteneriat cu Centrul Media pentru Tineri (CMT) și Asociația Presei Independente (API) cu asistența financiară a Ministerului Federal al Afacerilor Externe al Germaniei.