ABRAZIV Tur a fost un weekend la sudul Moldovei și a cunoscut o echipă de tineri ambițioși împreună cu care a lucrat pentru realizarea mai multor produse media.
Deja pentru a patra oară echipa de la A.O. „Centrul Media pentru Tineri” împreună cu alți trei tineri jurnaliști, pleacă de la Chișinău spre o destinație de la periferia țării în scopul de a promova educația pentru media și de a reprezenta în format video istorii din localitatea lor. Grupul local de tineri a fost foarte curios să participe la instruire, pentru că după cum ne-au spus mai mulți dintre ei, la Taraclia sunt puține activități în care ei pot să își manifeste interesul pentru jurnalism. Unii dintre acești tineri știu să filmeze, altora le place să scrie – din acest motiv
televiziunea locală NTS își dorește să-i implice mai activ în activitățile media, iar ABRAZIV Tur a ajutat mult tinerii să se determine în acest sens.
„Sunt talentați și foarte amabili. Am rămas plăcut surprinsă de interesul lor pentru jurnalism. Ei par a fi doriți de activități asemănătoare cu celea pe care le-am făcut noi pe parcursul a trei zile”, menționează Alina Topal, reporteră-voluntară a emisiunii ABRAZIV.
Timp de trei zile tinerii au disuctat despre educație pentru media, au identificat subiecte pentru reportaje video și le-au filmat. În urma furtunii de idei au fost identificate trei subiecte care au inspirat întregul colectiv și au motivat tinerii să aprecieze diferit munca de jurnalist.
Fetele și băieții au învățat cum să reprezinte în imagine mesajul pe care vor să îl transmită. Care sunt planurile și unghiurile de filmare, de asemenea au învățat să scrie un scenariu pentru un reportaj și să transforme scrisul în video.
Tinerii jurnaliști au fost puși în diferite situații provocatoare, începând cu limba de instruire, până la condițiile meteo din timpul filmărilor.
Adrian este student la Facultatea Jurnalism și Științe ale Comunicării (FJȘC) a Universității de Stat din Moldova și pentru prima dată a fost în partea de sud a țării, l-am surprins mereu că făcea fotografii.
„Călătoria mea cu echipa ABRAZIV a fost o provocare de a evada un pic din zona mea de confort, de a cunoaște oameni noi, de a aplica practic cunoștințele mele și a le completa cu ceva nou iar la un final să creăm un produs mediatic”, spune Adrian Sîrbu, student în anul III la FJȘC.
„Dacă la facultate mai des am rolul unui reporter, aici am avut ocazia sa ma afirm în calitate de cameraman, să cunosc mai multe despre modalitățile de filmare, unghiurile de abordare a subiectelor. Am avut ocazia să lucrez la un subiect deosebit, mai complicat pe deoparte dar a fost o experiența nouă, utilă și cel mai important cu multe emoții pozitive”, a mai adăugat Adrian.
Unul dintre subiectele alese de tineri a fost să reprezinte Taraclia prin imagini video, iar pentru a colora un pic iarna care rămăsese fără zăpadă, fetele și băieții au decis ca protagonistul materialului să fie Victor, un licean care visează să devină actor, iar în prezent participă la petreceri pentru copii mascat în clovn.
„A fost o provocare să filmăm povestea unui clovn pe noroi. Ca să vă imaginați, era un drum impracticabil, iar sărmanul clovn costumat în niște haine foarte subțiri, încălțat într-o pereche de galoși trebuia să facă tot cei spuneam noi, pentru a prinde cele mai frumoaste cadre și să le repete chiar de câteva ori. Cred că vă imaginați cum arătau încățările mele după filmare. Era un frig afară că ne înghețau degetele pe aparatul de filmat, dar totuși a fost frumos. Prima experiență în care am fost nevoită să filmăm pe ,,glod”, povestește Veronica Purice, studentă în anul III la Facultatea Jurnalism și Științe ale Comunicării a Universității de Stat din Moldova
Următorul Tur va fi la Glodeni, unde echipa ABRAZIV va cunoaște alți tineri alături de care va realiza materiale și va promova modul sănătos de informare – educație pentru media.