A realizat un video despre educatiemedia – actorii au fost părinții și fratele său

Daniel Vlas, din Sîngerei, a participat la instruiri de educație media, realizate în localitatea sa de către Centrul Media pentru Tineri. Ulterior, s-a înscris la concursul „Multimedia Conector pentru Tineri” cu un video realizat acasă. Tânărul a înscenat situația în care, la sfârșitul zilei, membrii unei familii discută despre ultimele noutăți. Datorită produsului video, Daniel…

A organizat o instruire pentru colegi și le-a vorbit despre dezvoltarea personală – Cristi își dorește să-i vadă pe tineri mai implicați

Cristian Izvorean învață în orașul Drochia, din nordul țării. A înțeles că voluntariatul îi aduce multe beneficii, așa că a dorit să-și inspire colegii, în cadrul unui training de dezvoltare personală. A filmat experiența, iar cu videoul obținut la înscris la concursul „Multimedia Conector pentru Tineri”, organizat de Centrul Media pentru Tineri și IREX Europe,…

„Au ieșit înapoi, lucrurile de-nainte vreme” – despre țesut și obiecte populare, cu meșterița Ana Vulpe de la Pepeni

După ce au participat la o instruire de educație media, organizată de Centrul Media pentru Tineri, o echipă de tineri de la Pepeni, Sîngerei, au fost acasă la meșterița Ana Vulpe. Tinerii, încercând profesia de jurnaliști, au aflat ce obiecte a țesut meșterița și în câte zile a făcut cel mai mare covor al ei. …

Egale, libere și diferite – persoanele LGBT din Moldova sunt protejate de discriminare

În Republica Moldova, legea prevede că oamenii nu pot fi discriminați în baza orientării lor sexuale, nici la locul de muncă, nici pe stradă sau în oricare alte spații. Despre drepturile persoanelor LGBT și despre provocările lor s-a discutat la Media Tur 2019, organizat la Bălți, de către Centrul Media pentru Tineri, în parteneriat cu…

Tinerii se implică activ în societate

„Voluntarii sunt persoanele care fac lucruri bune fără ca să ceară ceva în schimb. Ei au puterea să schimbe ceva în societate. Implică-te!!!’’. Evenimentul ’’Olympic Eco Fest’’ Totul s-a început cu o dimineață răcoroasă de sâmbătă.M-am trezit la ora 06:00,iar la ora 06:43 am ieșit grabită din casă ca să nu întârzii la evenimetul ‘’Olympic…