„Natura, respectul pentru mâncare și oamenii, acestea m-au impresionat în Moldova”, Sofia Åström

Sofia este o tânără suedeză care a ajuns în Republica Moldova în urmă cu 4 luni, în cadrul unui program de voluntariat. A fost găzduită de o familie de moldoveni din satul Răzeni și a fost instruită pentru a face voluntariat la organizația „Eco Răzeni”. În cele peste 100 de zile, Sofia a reușit să…

„PoveSTEA” omului de la răsărit într-un lungmetraj de Liviu Rotaru și echipa lui

– De unde vine „Povestea”? – „Povestea” este un film inspirat din realitate. Mergeam la Vadul lui Vodă și diminețile ieșeam la râu să văd răsăritul. Și în 2015, și în 2016 vedeam același bătrânel pe bicicletă care trecea la răsărit, la aceeași oră. Mă întrebam cine ar putea fi el, dacă l-aș putea întâlni…

Ei sunt oamenii care inspiră și promovează imaginea persoanelor cu nevoi speciale

Implicați în viața socială, în proiecte naționale sau internaționale, cei nouă oameni, protagoniști ai expoziției, reușesc să-i inspire pe cei din jur și să promoveze incluziunea socială. Funcțiile și rolurile lor sunt diverse – lideri comunitari, campioni la sport, fondatori de organizații, inițiatori de proiecte. Scopul acțiunii este de a încuraja persoanele cu nevoi speciale…

VIDEO/ Forumul Vocațional din Republica Moldova – premieră de discuții și dezbateri între elevi și autorități

Peste 80 de elevi din gimnazii, licee, instituții de învățământ profesional tehnic, precum și tineri care și-au lansat o afacere s-au întâlnit la un Forum Vocațional, organizat la Chișinău. Pentru prima dată, cei prezenți au discutat despre oportunitățile pe care le oferă tinerilor școlile profesionale, colegiile și centrele de excelență. Lidia Bîrsanu din Sîngerei a…

VIDEO// Au fost premiați angajatorii remarcabili din anul 2017

La Chișinău a fost organizată cea de-a III-a ediție a Galei Angajatorilor Remarcabili „RemarcAbilitatea”, eveniment care recunoaște și promovează companiile din Republica Moldova care elaborează și implementează practici pozitive de incluziune în cîmpul muncii a persoanelor cu dizabilități.  Gala „RemarcAbilitate” are scopul de a premia agenții economici care au angajat persoane cu dizabilități, de a…

Știai ce le datorăm? 5 personalități care au fugit din țara lor și au schimbat istoria

O mulțime de presupoziții sunt legate de refugiați, în majoritatea cazurilor ei fiind prezentați ca persoane rele, aducătoare de haos în țara în care vin. Realitatea însă este diferită, ei deseori având un impact major nu doar asupra societății la care s-au alipit, ci și asupra întregii lumi. În continuare, veți cunoaște cinci refugiați care…

VIDEO// Cunoaște-i pe cei 7 tineri de la Talk Forum Autoreprezentare 2017

Despre dragoste, frici, abilități și accesibilitate au vorbit 7 tineri pentru care scaunul rulant sau cadrul de sprijin sunt doar instrumente de deplasare cu ajutorul cărora își construiesc viața. „Dragostea va salva lumea”, „nu vreau să se irosească talentul meu în muzică”, „frica este alimentată doar de noi”, „calitatea lucrărilor mele se datorează publicului”, „vreau…

Vă invităm la evenimentul discursurilor motivaționale

7 tineri – 7 discursuri motivaționale. Despre dragoste, frici, abilități și accesibilitate vor vorbi oamenii pentru care scaunul rulant sau cadrul de sprijin sunt doar instrumente de deplasare cu ajutorul cărora își construisc viața. Centrul Media pentru Tineri vă invită la cea de a treia ediție a evenimentului Talk Forum Autoreprezentare – singurul eveniment național…

Te invităm la primul forum vocațional din Republica Moldova – „Eu și meseria mea”

Cât de atractive sunt școlile profesionale, colegiile și centrele de excelență din Republica Moldova? Cum să își aleagă tinerii profesia potrivită? În ce măsură presa poate să contribuie la promovarea învățământului profesional tehnic? La aceste întrebări vor răspunde elevi și absolvenți din toată țara, împreună cu experți în domeniu, jurnaliști și antreprenori, în cadrul primului…