INTRĂ ÎN CONT
Utilizator
Parolă





Ai uitat parola?
Înregistrează-te

Chirilov Axenia - Blog
4 articole adăugate
“Tinerii explorează meleagurile Moldovei”
Publicat de Chirilov Axenia la Miercuri, 02 iulie 2014 în domeniul Social
6 zile “MEGA”- minunate au avut 19 tineri din Moldova, Canada şi SUA. Între 24-27 iunie aceştia au explorat meleagurile Moldovei, iar ultimele 2 zile tinerii au avut training-uri despre ecologie. Excursia şi şcoala de vară a fost desfășurată cu ajutorul organizaţiei MEGA, Medium , Ministerul Tineretului și Sportului din Moldova, Ashoka Changemakers și Robert Bosch Stiftung.

Prima destinaţie a fost  rezervația cultural-naturală Orheiul Vechi care are un statut special și constituie cel mai important sit cultural din Republica Moldova.  Tinerii au vizitat muzeele de aici, biserica, peştere. Tot pe meleagurile  Orheiului  Vechi tinerii au  instalat corturile şi  au rămas pe noapte.

„Anul acesta vacanța mea a început extraordinar de frumos, ducîndu-mă din nou la “Orheiul Vechi”. De fiecare dată cînd vizitez aceste locuri pitorești, mă cuprinde o melancolie profundă. Îmi amintesc de casa părintească,de bunei, prieteni,colegi... Mă pierd în panorama care se  vede de la înălțime și-mi regăsesc liniștea sufletească. Nimic  nu compară cu aceste sentimente” ,ne- mărturisit Daniela Tragic.

Următoarea destinaţie a fost raionul Drochia. Participanţii au vizitat Catedrala" Adormirea Maicii Domnului ", un loc şi o grădină cu tot felul de flori extraordinare, unde îţi găseşti liniştea sufletească . Mai tîrziu tinerii   au vizitat „Muzeul Fermierului”din  Cotova, coordonat de către  Petru Flocosu, care a  organizat și  excursie prin tot raionul Drochia şi tot el   împreună cu soţia sa ne-a primit foarte călduros şi desigur cu o masă bogată aşa cum este la noi la moldoveni.

Aici ,la muzeu participanţii au văzut tot felul de lucruri foarte vechi: căruţe (catarcă în care pe vremuri se ducea fînul, bistarca  cu care ţăranii cărau grîu, bricica în care mergeau doar oamenii bogaţi, şarabanul , o construcţie interesantă care este  confecţionată fără ţinte, asemănătoare cu un automobil).

„La început  a fost foarte complicat, nu aveam prea multe unelte vechi, oamenii nu prea cunoşteau acest muzeu, însă timpul le-a rezolvat pe toate, lumea a început să ne viziteze, să afle de muzeu  şi totodată să aducă şi lucruri foarte vechi de care n-au nevoie acasă însă de care are nevoie muzeul nostru. Vizitatorii au adus în muzeu diferite maşini de cusut, unelte cu care se  lucra pământul pe vremuri,coşuri pentru struguri foarte vechi. Sunt foarte mîndru că am  reuşit să deschid aşa muzeu” , ne-a mărturisit Petru Flocosu. Tot  aici tinerii au testat şi toaleta „Eco”.

Apoi conduşi de domnul Flocosu , aventuriştii au  mers la”Izvorul mare”  după care au fost conduşi la biserica de lemn din satul Măcareuca şi  cimitirul evreiesc din satul Zgurița.

“Avem şi noi un potenţial turistic bun , dar trebuie de dezvoltat”, ne-a mai mărturisit Petru Flocosu.

Următoarea  destinaţie a fost oraşul Soroca .Tinerii au mers la “Cetate Soroca” apoi la “Lumînarea Recunoştinţei”.

 „Să mergem în Soroca a fost foarte interesant. În timp ce urcam scările spre  ”Lumînarea Recunoștinței” a început  o ploaie puternică, însă asta nu ne-a împiedicat să urcăm mai departe. Am văzut o priveliște foarte frumoasă cum n-am mai văzut înainte. Nici o secundă n-am regretat că am mers pe ploaie acolo”, ne-a vorbit  , Diana Ivaschiv, participantă din oraşul Bălţi.

Următoarea zi  în drum spre raionul Rîşcani, participanţii au văzut „Atelierul în aer liber”, un loc interesant unde îşi petrec ziua oameni foarte talentaţi , ei sculptează figure foarte originale, depun o mulţime de efort ,răbdare , timp dar şi un element foarte important- multă dragoste.

Apoi au mers spre satul Pîrjota , unde Victor Garbuz a vorbit despre istoria satului, apoi a condus tinerii în muzeul din casa de cultură. La muzeu  participanţii au văzut lista persoanelor care au căzut în cel de-al doilea război mondial(102 persoane), au văzut instrumentele cu care ei au luptat. În prezent în satul Pîrjota au rămas doar 2 veterani .

„Școala de vară”

Aici s-a finalizat  frumoasa excursie a aventuriştilor. Următoarele 2 zile  ei au mers în tabăra „Dacia Marin” din  Vadul lui Vodă ,unde au avut loc sesiuni despre business-ul green, livrate de  Alexandru Işcenco, Johnathan Li şi Anastasia Şpacenco , au învăţat cum să-şi deschidă o afacere verde, au vorbit despre problemele ecologice care sunt în Republica Moldova şi cum pot fie ele soluţionate. Pavel Popovciuc  a  mai vorbit despre jocul MEGA , care îţi permite să creezi un impact social şi ecologic pozitiv.

Alexandru Işcenco, unul din organizatorii  proiectului “Green”, ne-a destăinuit impresiile sale, “În mare parte sunt mulţumim , chiar dacă nu au fost foarte mulţi participanţi am făcut treabă bună, mai bine mai puţini dar –„MEGA”. Împreună am învăţat multe lucruri noi şă ne-am distrat minunat”.

 

 

Comentează

Pentru a putea semna comentarii trebuie sa fiţi logat!
Utilizator

Parolă






Arhiva autorului
Publicat de Chirilov Axenia la Miercuri, 13 august 2014 în domeniul Social, 0 comentarii
6 tineri din Turcia, Grecia, China, Rusia, Azerbaidjan şi Cehia au sosit în Moldova pentru a participa într-un proiect nou organizat de către AIESEC Chişinău- „Moldova Place”. Scopul proiectului este de a distruge barierele culturale, stereotipurile cu privire la cultura ţării noastre şi pentru ca tinerii să descopere frumoasele obiceiuri a Moldovei.
Publicat de Chirilov Axenia la Marţi, 08 iulie 2014 în domeniul Social, 0 comentarii
Entitatea Naţiunilor unite pentru Egalitatea de Gen şi Abilitarea Femeilor şi Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare , Ambasada Suediei în Moldova în parteneriat cu Fundaţia Est Europeană şi Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare , au iniţiat programul „Îmbunătăţirea participării femeilor în politică prin sporirea capacităţilor şi suport extins în Moldova” în strînsă consulare cu femeile lidere, reprezentanţii partidelor politice, organizaţiile non-guvernamentale , guvern şi alţi parteneri.
Publicat de Chirilov Axenia la Vineri, 20 iunie 2014 în domeniul Social, 0 comentarii
Astăzi , 20 iunie , în incinta Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova a avut loc întrunirea a doisprezece tineri pasionaţi de jurnalism. Aceşti tineri au fost selectaţi în urma unui interviu şi a unui material scris , de către portalul de ştiri online - ştiripozitive.eu pentru proiectul “Implicarea tinerilor în promovarea jurnalismului comunitar” implementat de “Urma ta”cu suportul Parteneriatului European pentru Democrație din resursele financiare oferite de Fondul Național pentru Democrație și Minesterul Tineretului și Sportului din Republica Moldova.



Fundaţia Est-Europeană Moldova


IMAGINI DIN GALERIA FOTO ...
PAGINA ÎN SUS

Copyright © 2011-2012  Fundatia Est-Europeana
Acest site este realizat în cadrul proiectului „Participarea tinerilor în Moldova” implementat de Fundaţia Est-Europeană cu suportul financiar acordat de Departamentul de Stat al Statelor Unite prin intermediul Fundaţiei Eurasia. Informatia de pe site nu reprezinta neaparat punctul de vedere al donatorilor | Concept & Conţinut - Aurelia Guzun | Design & Programare de Andrei Madan      ipv6 ready