INTRĂ ÎN CONT
Utilizator
Parolă





Ai uitat parola?
Înregistrează-te
Istorii de succes
Tineri activi în s.Pelinia, r-l Drochia
Publicat de Bandiu Nina la Miercuri, 04 ianuarie 2012
Tinerilor le aparţine viitorul. Să le permitem să se implice în rezolvarea problemelor comunităţii. Avînd susţinerea lor vom păşi mai sigur spre un viitor mai luminos

 

Pelinia este cel mai mare sat din nordul republicii. Aici locuiesc peste 8650 locuitori, din care 1560 sunt tinerii de la 18-20 ani. În perioada februarie – martie 2011 un grup de tineri din localitate, beneficiari ai proiectului „Fii abilitat – schimbă comunitatea ta”, implementat în parteneriat cu AO „CONSULT-NORD” s.Pelinia şi AO „Certitudine” mun. Bălţi şi finanţat de Ambasada Olandei din Kiev, au convocat o şedinţă de lucru în cadrul căreea au fost puse în discuţie problemele pe care le sesizează ei în comunitate şi cum ar putea să se implice la soluţionarea lor. Una dintre probleme identificate de tineri a fost renovarea parcului pentru crearea unei zone de odihnă şi agrement în satul natal.

Parcul din centrul satului Pelinia, cu o suprafaţă de peste 1ha, este o oază de verdeaţă ce a fost sădită de către părinţii şi buneii lor în 1978 pe malul unei rîpe (pentru evitarea alunecărilor de teren), apele căreea se scurg în r. Răut. Acest parc curăţat şi renovat ar deveni o zonă de odihnă şi agrement pentru toţi locuitorii satului de la mic şi pînă la mare.

Primii paşi efectuaţi de către tineri au fost scrierea unui proiect (fiind instruiţi în scrierea proiectelor şi susţinuţi de către AO „Certitudine” mun. Bălţi şi AO „CONSULT-NORD” din s.Pelinia.Tinerii au beneficiat de un minigrant de $500, procurînd 6 scaune ce au fost plasate în faţa Oficiului Poştal şi 6 urne ce au fost instalate în parc. Apoi la 16 aprilie, in cadrul actiunii „Hai Moldova!” grupul de iniţiativă a tinerilor (15 la număr) din localitate au curăţit rîpa pe malul căreea este sădit parcul. Administratia publica locala a sustinut actiunea transportînd deşeurile colectate cu maşina.

În lunile august – octombrie 2011 au implementat un alt proiect finanţat de către Centru pentru Democraţie din Europa de Est (Varşovia, Polonia) şi Organizarea Obştească a Copiilor şi Tinerilor "Moştenitorii (Bălţi, Moldova).

Proiectul "Creşterea nivelului de profesionalism al societăţii civile din Republica Moldova"

susţinut de National Endowment for Democracy au fost procurate şi instalate 6 scaune şi 4 urne în parcul din localitate.

Însă pentru renovarea completă a parcului este nevoie de pavarea trotuarelor, procurarea a încă 4 bănci pentru odihnă, iluminare, amenajarea unui teren de joacă pentru copii, crearea unei reţele Wi-Fi etc. Din acest motiv tinerii împreună cu echipă de lucru al AO „CONSULT-NORD” din s.Pelinia au înaintat un nou proiect către Fundația Est-Europeană în cadrul programului „Participarea tinerilor în Moldova”. În rezultatul implementării proiectului „Parcul din s.Pelinia - oază de linişte şi frumuseţe” în perioada noiembrie 2011 – aprilie 2012 au fost procurate încă 4 scaune şi instalate în parc, vor fi pavarţi 487,50 m2 de trotuar.

Tinerii nu s-au oprit aici si au continuat sa munceasca pentru realizarea scopului propus. Tinerii au alcătuit un plan de colectare de fonduri de la agenţi economici, persoane fizice, ONG-uri. Ei au initiat o campanie de colectare de fonduri in comunitate. Astfel comunitatea a fost informata despre activitatea tinerilor, dar, ceea ce este mai important, comunitatea a contribuit la realizarea acestui proiect, astfel, va fi asigurata o durabilitate a obiectului renovat. In final, s-au colectat -1600 lei de la agenţi economici şi persoane fizice si 1600lei de la AO „CONSULT-NORD” şi Programul Dezvoltarea Economică Locală).

In momentul de fata la initiativa tinerilor de dezvolta proiectul crearea reţelei WI-FI in zona parcului de odihna din Pelinia.

 

                                                                                                                                           Nina Bândiu,

                                                                                                                    Director executiv, AO„CONSULT-NORD”

Comentează

Pentru a putea semna comentarii trebuie sa fiţi logat!
Utilizator

Parolă






Alte articole
Publicat de Iuliana Mămăligă la Miercuri, 10 decembrie 2014, 0 comentarii
Sâmbăta de 6 decembrie a fost petrecută într-un mod frumos de fetele echipei LeaderSHE-Young Women Leaders’ Academy. Într-o atmosferă prietenoasă şi sinceră, participantele s-au inspirat din povestea de viaţă a jurnalistei Rodica Ciorănică.
Publicat de Vasile Maxim la Luni, 23 iunie 2014, 0 comentarii
Adevărata generozitate către viitor rezidă în ai da o șansă în prezent, spunea Celebrul Albert Camus. Vineri, 20 Iunie, pentru doisprezece tineri, ,,șansa viitorului”, s-a numit proiectul implimentat de ,,URMA ta”, ,,Implicarea tinerilor în promovarea jurnalismului comunitar”.
Publicat de IrinaG la Marţi, 15 aprilie 2014, 0 comentarii
Un grup de fete și băieți, care absolvesc în mai puțin de 3 luni gimnaziul, au mers în vizită la uzina de ciment LAFARGE, din raionul Rezina, pentru a vedea pe viu cum se practică meseriile și profesiile într-o uzină.Vizita a fost făcută în contextul viitoarelor examene de absolvire a gimnaziului și periodei de admitere la o altă instituție de învățământ.
Publicat de IrinaG la Marţi, 15 aprilie 2014, 0 comentarii
Un grup de fete și băieți, care absolvesc în mai puțin de 3 luni gimnaziul, au mers în vizită la uzina de ciment LAFARGE, din raionul Rezina, pentru a vedea pe viu cum se practică meseriile și profesiile într-o uzină.Vizita a fost făcută în contextul viitoarelor examene de absolvire a gimnaziului și periodei de admitere la o altă instituție de învățământ.
Publicat de Iuliana Mămăligă la Duminică, 12 ianuarie 2014, 0 comentarii
Am cunoscut-o pe Elena la un seminar dedicat jurnalismului civic. M-a impresionat curajul ei şi voinţa de a se implica la acest seminar. Faptul că se deplasează cu un căruţ, nu o deosebeşte cu nimic de semenii ei. Din contra, este o fire activă, implicată la AO “Motivaţie” . Recent, numele ei a apărut în rândul altor tineri activi din ţara noastră, care au demonstrat că succesul nu cunoaşte limite şi bariere. Despre activităţile în care este implicată dar şi despre situaţia persoanelor cu dizabilităţi din RM, am discutat cu Elena în materialul de mai jos.
Publicat de Iuliana Mămăligă la Sâmbătă, 11 ianuarie 2014, 0 comentarii
Olga Cârnaț este absolventă a Facultății de Drept, USM. Din păcate însă, ea nu poate să își exercite profesia de jurist din motiv că multe instanțe nu oferă condiții de acces ale persoanelor cu dizabilități în incinta lor. Olga, fiind dependentă de căruțul cu rotile, spune că anume acesta și este motivul pentru care nu poate să profeseze. Dar, în ciuda acestor obstacole, tânăra crează tablouri și bijuterii hand made, lucrările sale fiind expuse în multe țări din Occident.
Publicat de Mihaela Josan la Duminică, 29 septembrie 2013, 0 comentarii
Pe Doina Crăciun o tânără de 19 ani din comuna Budeşti, studentă la USM Facultatea de Istorie şi Filosofie am cunoscut-o la Asociaţia ‘’Tinerii pentru Dreptul la Viaţă’’. O fire ambiţioasă, puternică, dornică de a cunoaşte multe lucruri noi şi interesante Doina este o studentă şi o voluntară de nota zece.
Publicat de Dogotari Tudor la Vineri, 13 septembrie 2013, 0 comentarii
afacere cu ovine
Publicat de Iuliana Mămăligă la Miercuri, 14 august 2013, 0 comentarii
Natalia Munteanu este o tânără activă, atât în lumea virtuală dar şi în cea reală. Este bloggeriţă, participă la diverse evenimente destinate celor cu pagini personale şi nu doar. Dar, ca un tânăr activ ce se respectă, ea face şi voluntariat pentru că e conştientă de beneficiile acestuia. Care sunt ele, aflaţi în materialul de mai jos.
Publicat de Iuliana Mămăligă la Marţi, 13 august 2013, 0 comentarii
Ana Îndoitu este o domnişoară din Anenii Noi pe care am cunoscut-o de la diferite activităţi dedicate tinerilor. O fire energică şi ambiţioasă, ea a reuşit să realizeze o mulţime de lucruri frumoase dedicate semenilor ei, atât din ţară cât şi în afara ei. În materialul de mai jos, o să aflaţi despre ce credea ea că înseamnă a fi tânăr activ, cum e să faci voluntariat la tine acasă dar şi în alte ţări, de ce tinerii trebuie să se implice mai activ în viaţa comunitară dar şi alte lucruri interesante, demne de a fi exemplu pentru toţi cei care vor să facă o schimbare în viaţa lor!

Articole 1 - 10 din 55



Fundaţia Est-Europeană Moldova


IMAGINI DIN GALERIA FOTO ...
Şcoala de Vară „Participarea tinerilor”, FEE Micul Paradis Forumul Tinerilor din regiunea Nord a țării.
PAGINA ÎN SUS

Copyright © 2011-2012  Fundatia Est-Europeana
Acest site este realizat în cadrul proiectului „Participarea tinerilor în Moldova” implementat de Fundaţia Est-Europeană cu suportul financiar acordat de Departamentul de Stat al Statelor Unite prin intermediul Fundaţiei Eurasia. Informatia de pe site nu reprezinta neaparat punctul de vedere al donatorilor | Concept & Conţinut - Aurelia Guzun | Design & Programare de Andrei Madan      ipv6 ready