INTRĂ ÎN CONT
Utilizator
Parolă





Ai uitat parola?
Înregistrează-te

Ana Pacu - Blog
2 articole adăugate
Cum e să fii voluntar în cadrul Festivalului Internaţional de Dans din Bodrum
Publicat de Ana Pacu la Marţi, 26 mai 2015 în domeniul Cultura/Stiinţă
Asociaţia de Dans din Bodrum alături de 15 voluntari din Moldova, Ucraina, Rusia, Letonia, Bielarus, Franţa, Grecia, Germania, Suedia, Polonia, Ungaria pregătesc unul din cele mai importante evenimente din această primăvară- Festivalul Internaţional de Dans din Bodrum.

Aflat la cea de-a XVI- a ediţie, Festivalul Internaţional de Dans din Bodrum este organizat la cel mai înalt nivel şi depăşeşte barierele naţionale, este unic după formă şi manifestare în regiunea Mării Egee. Pe lângă faptul că Festivalul e inclus pe lista evenimentelor culturale UNESCO, mai e şi organizat de reprezentanţi din 11 de ţări europene, care ajută la realizarea acestui eveniment în bază de voluntariat. Sunt 2 săptămâni de organizare, dialog intercultural şi de depăşire a barierelor culturale prin dans. 

A trecut deja prima săptămână de voluntariat în Bodrum, timp în care am reuşit să formăm o echipă, să promovăm intens festivalul şi evident, să ne bucurăm de soare.

Pentru că nu e vorba doar de dans ci şi despre responsabilitate  socială şi mobilitatea tinerilor, am avut fericita ocazie de a merge să le vorbim elevilor din liceul Mugla Bodrum Anadolu Lisesi despre posibilităţile pe care le au, despre programul ERASMUS +,  Serviciul  European de Voluntariat si schimburile de tineri. De asemenea, le-am vorbit despre experienţa noastră de voluntariat şi despre ţările din care venim. Prezenţa noastră a fost salutată atât de elevi, cât şi de profesori, care au ţinut să ne mulţumească  pentru exemplul pe care-l dăm prin activităţile noastre.

Bodrum e una din cele mai  populare destinaţii turistice, iar interacţiunea cu localnicii sau turiştii este foarte uşoară, lumea e deschisă pentru comunicare şi colaborare, ceea ce ne face munca foarte uşoară. Dacă prima săptămână a fost dedicată activităţilor de consolidare a echipei şi de planificare a festivalului, perioada ce urmează va fi dedicată în exclusivitate festivalului care se va desfăşura în 3 locaţii, Castelul din Bodrum, Turgutreis şi Gümbet. Acum suntem în asteptarea grupurilor de dansatori: Folk Dance Club- Tarnovo, Bulgaria; Dance Ensemble Sõprus- Tallin, Estonia; HOROKOS- Kos, Grecia; Greek Folk Dance Association „Friends of traditions”- Thessaloniki, Grecia; CUBA LINDA- Cuba; Itü Dans Takimi- Istanbul, Turcia; Polunychka- Ucraina. Pe lângă reprezentaţiile de pe scenă, grupurile de dansatori,voluntarii şi comitetul organizatoric vor participa la parada dedicată festivalului, la conferinţa de presă alături de reprezentanţii municipalităţii şi de sponsori. De asemenea, va fi organizată o seară interculturală, unde va fi prezentă câte o bucăţică din fiecare ţară. 

 

Comentează

Pentru a putea semna comentarii trebuie sa fiţi logat!
Utilizator

Parolă






Arhiva autorului
Publicat de Ana Pacu la Luni, 22 iunie 2015 în domeniul Cultura/Stiinţă, 0 comentarii
În perioada 26-31 mai s-a desfăşurat Festivalul Internaţional de Dans din Bodrum, Turcia. Eveniment care a adunat participanţi din peste 20 de ţări ale lumii. Deşi în acest an pe scena Castelului din Bodrum nu au evoluat dansatori din Moldova, oricum am avut reprezentanţi în Turcia, mai exact în comitetul organizatoric al Festivalului. Alături de alţi 15 voluntari din Bulgaria, Grecia, Suedia, Franţa, Letonia, Rusia, Ucraina, Polonia, Ungaria, Germania şi Turcia, selectaţi de către Asociaţia De Dans şi Centrul de Tineret din Bodrum, a fost posibilă organizarea celei de-a XVI-a ediţii a Festivalului Internaţional de dans din Bodrum.



Fundaţia Est-Europeană Moldova


IMAGINI DIN GALERIA FOTO ...
În pas cu timpul
PAGINA ÎN SUS

Copyright © 2011-2012  Fundatia Est-Europeana
Acest site este realizat în cadrul proiectului „Participarea tinerilor în Moldova” implementat de Fundaţia Est-Europeană cu suportul financiar acordat de Departamentul de Stat al Statelor Unite prin intermediul Fundaţiei Eurasia. Informatia de pe site nu reprezinta neaparat punctul de vedere al donatorilor | Concept & Conţinut - Aurelia Guzun | Design & Programare de Andrei Madan      ipv6 ready